Populația României socialiste a fost supusă unei adevărate torturi economice pentru a se achita datoria externă și s-a anunțat în anul 1989 că ultimul dolar din cei 21,5 miliarde a fost predat lacomilor creditori externi și astfel Nicolae Ceaușescu putea să inoculeze ideea că s-a realizat ceva util, fără precedent și populația era liberă de orice fel de dependență, mai ales că se plătise și ceea ce era datorat lagărului socialist. Mai mult. Statele partenere aveau obligații către conducerea de la București. Ar fi trebuit să fie fericire universală, un fel de paradis terestru, dar situația aprovizionării cu alimente și bunuri de larg consum a rămas la fel ca înainte de triumfătorul anunț al dictatorului. Oare cum se explică faptul că Ungaria avea o datorie externă în anul 1989 de 20 miliarde de dolari ai timpului și nu erau restricții? Mai mult. Nivelul de trai era deosebit de ridicat în raport cu statul definit drept cel mai avansat din lumea socialistă și cel ce se afirma în mod deosebit la nivel internațional.
Datoria externă a Ungariei era mult mai mare decât a României deoarece populația era la mai puțin de jumătate decât cea pe care o domina Nicolae Ceaușescu. Totuși, conducerea de la Budapesta nu s-a implicat în programele de înarmare la proporțiile pe care le-a dorit liderul de la București. Acesta ducea în paralel și o costisitoare campanie de propagandă în favoarea socialismului, acorda cu generozitate ajutoare nerambursabile statelor africane și oferea din belșug armament până-n Mozambic, Angola și Vietnam. Așa se explică de ce au fost făcute datoria externă și apoi a apărut ideea cu plata datoriei externe, regimul de la București având nevoie de tehnologie occidentală avansată față de ceea ce se găsea în lagărul socialist. Nicolae Ceaușescu n-a făcut ceva util pentru neamul românesc, ci a sacrificat oameni și resurse pentru răspândirea ideologiei comuniste la nivel planetar, iluzia pe care o avusese cândva Stalin și pentru care a început un măcel mondial în anul 1939.
Sursă imagine: Fototeca online a comunismului românesc, 1/1977
