Ziua începerii luptelor pe Frontul de Est a fost intens analizată de către istoricii comuniști pentru a se putea explica cum a fost posibilă realizarea surprinderii și cum a fost posibil ca tancurile germane să pătrundă atât de mult în teritoriul zis sovietic. S-a ajuns la concluzia că a fost o totală lipsă de pregătire din cauza politicii lui Iosif Stalin de a avea încredere în cuvintele lui Adolf Hitler. Erau doar foarte buni colaboratori după semnarea renumitului Pact Molotov-Ribbentrop din 23 august 1939. În plus, trupele comuniste nu aveau suficient armament și nici la capitolul calitate nu se stătea prea bine. Ideile lansate de experții sovietici, repetate insistent în stilul clasic al armatei bolșevice, au prins și au fost repetate și de către experții occidentali.
Renumitul pilot sovietic G. V. Zimin a scris o carte despre vânătorii din timpul războiului și a fost publicată în limba rusă în anul 1988. Toate afirmațiile propagandei comuniste sunt date peste cap de afirmațiile celui care n-a fost chiar uns cu toate alifiile minciunilor de tip Kremlin. Zburătorul a afirmat că bombardierele germane au reușit să atace 66 de aerodromuri roșii și au transformat în metal contorsionat 800 de aparate de luptă, majoritatea fiind din cele mai noi tipuri. Au mai fost pierdute alte 400 de avioane în lupte aeriene și a fost un total uimitor de 1.200 de mașini de zbor. Este interesant de observat că autorii propagandiști au tot susținut că n-a existat pregătire, dar bombele germane au găsit o mulțime de ținte interesante. Se subînțelege că pe un aerodrom mai existau niște mașini de transport muniții, cisterne sau ateliere de reparat tehnica aviatică. Lovitura suportată de VVS a fost una devastatoare și a avut o consecință interesantă: bombardierele cu stele roșii au fost lipsite de apărare din aer și au suferit alte pierderi grele în zilele următoare. Escadrilele se topeau unele după altele cu o viteză uimitoare, ceea ce a dus la panică în rândurile trupelor terestre. Acestea erau lovite de bombardierele în picaj Ju-87 Stuka și mitraliate de avioanele de vânătoare, pierderile suferite fiind uriașe. Întregul dispozitiv de luptă a fost dat peste cap de ofensiva aeriană și a urmat o retragere în panică spre est în încercarea de refacere a dispozitivului.
Autorul sovietic a oferit niște cifre ce sunt cunoscute în istoriografie și nu contează acum cât de precise sunt. Este interesant de observat că Uniunea Sovietică avea lângă frontieră 66 de aerodromuri unde erau aduse avioane de vânătoare din cele mai moderne tipuri. Oare unde este lipsa de pregătire? Oare sunt puține 66 de baze militare numai pentru aviație? Ce căutau aceste mașini cu rază scurtă de acțiune lângă hotarul vestic? Oare lagărul comunist era prea mic și nu exista spațiu de decolare? Amploarea pregătirii staliniste este înțeleasă dacă se precizează că România dispunea la 22 iunie 1941 de doar 253 de aparate de zbor de calitate și apte pentru acțiuni de front de durată. Au fost pierdute 1.200 de avioane într-o singură zi și Luftwaffe avea, după datele publicate de Bevin Alexander, 2.770 de avioane.
G. V. Zimin a mai scăpat o informație interesantă: acestea erau formațiile aduse pe aerodromurile înaintate ale Armatei Roșii. Iosif Stalin, cunoscut pentru modul serios de acumulare de rezerve, a avut de unde să completeze unitățile și piloții germani au bătut orice record la doborârea de ținte aeriene în semestrul al doilea din anul 1941. Nici astăzi nu este sesizată cu adevărat amploarea pregătirilor staliniste și istorici dornici și ei de puțină slavă tot îl acuză pe dictatorul sovietic că nu s-a pregătit de război. Realitatea a fost că s-a pregătit prea mult.
Sursă imagine: Wikimedia Commons
