Descrierea fenomenului de recesiune este deja adevăr științific și se află prin toate lucrările despre perioada interbelică. Prăbușirea bursei din New York din octombrie 1929 a dus la o decădere economică la nivel planetar și apoi a urmat războiul mondial, cel provocat de sărăcie și nemulțumiri.
Nici la aproape o sută de ani de la evenimente nu vor istoricii să spună ceea ce s-a întâmplat și ascund adevăratele fapte după o perdea de cuvinte meșteșugite. În realitate, a fost o epocă de dezvoltare fără precedent, de renunțare la modelele vechi, din materiale mai ușoare și mai puțin rezistente, la aliaje scumpe și rezistente. Lemnul și pânza nu prea mai aveau ce să caute în noile mașini, mai ales în cele militare.
Luna mai a anului 1941 a fost marcată de acțiunea împotriva cuirasatului german Bismarck, cel ce ar fi trebuit să taie legăturile comerciale cu SUA și să îngenuncheze Marea Britanie. Scufundarea crucișătorul de bătălie HMS Hood a enervat rău de tot conducerea Royal Navy și vaporul german a fost atacat din toate direcțiile și, în final, simbolul Kriegsmarine s-a dus în adâncuri. HMS Rodney era un cuirasat rapid ce dispunea de artilerie principală formată din tunuri de calibrul 406 mm și acestea erau recomandate în lupta cu blindajele realizate din oțeluri de calitate superioară. Materialul era scump și rar, Reichul având resurse doar pentru finisarea a două nave principale de luptă. Marinarii britanici au vrut cu orice preț să fie siguri că Bismarck se va transforma într-o epavă de nefolosit și au tras asupra obiectivului muribund 380 de proiectile și drept răzbunare pentru Hood. Acțiunea din 27 mai 1941 este interesantă din mai multe puncte de vedere. Prima concluzie este că un militar nu știe să facă economie de muniție atunci când este cazul. S-ar fi putut vedea prin instrumentele optice performante că ținta este o mare de flăcări. Nici măcar jumătate din proiectilele utilizate n-ar fi fost necesare din moment ce tunurile lansatoare aveau defecte mari și precizia lăsa de dorit.
Au fost trimise spre obiectiv 353 tone de proiectile perforante și explozive, ceea ce demonstrează că industria grea britanică a avut disponibilități speciale pentru modelarea obuzelor destinate perforării armurii. Risipa din mai 1941 arăta că mai exista cel puțin o unitate de foc pregătită pentru cetatea plutitoare. Exercițiul de tragere a însemnat o deosebită risipă a banilor publici și s-a mers înainte cu consumul. Nota de plată a venit atunci când s-au încheiat ostilitățile și s-a constat că Londra era sclava financiară a fostei colonii de peste ocean.
Mai interesant este un alt aspect. S-a scris prin cărțile de Istorie că din 1929 a fost cea mai mare recesiune și industria grea a suferit împreună cu orașele unde era cantonată. Cele două cuirasate din Clasa Nelson au intrat în funcțiune din 1927 și ar fi interesant de aflat cât oțel special a fost necesar pentru realizarea proiectilelor pentru exerciții și luptă în epocă de Mare Criză Economică și un plin al unui cuirasat însemna cam 794 t de proiectile. Se spune că nu poate să afecteze o astfel de cantitate mersul economiei unei mari puteri. Astfel de proiectile erau modelate în instalații speciale și cu mare consum de energie. Industria unui stat precum România nu reușea să livreze muniția necesară tunurilor navale de la nivel de distrugător. A existat supraproducția din formulările clasice, dar aceasta se referea la furniturile de proiectile grele.
Sursă imagine: Wikimedia Commons
