Anul 1940 a adus distrugerea României Mari și venirea la putere a generalului Ion Antonescu, cel care a condus statul până-n 1944 și apoi a fost arestat, judecat și executat. Justiția a funcționat din plin în stil comunist și a demonstrat că a fost vinovat de crime de război.
Liderul de la București n-a fost mulțumit de cum funcționa sistemul judecătoresc în România și a încercat să transforme din temelii o lume închistată în hârtii. Șeful statului constata cu tristețe la 15 octombrie 1943 că procesele se desfășurau într-un stil șocant, care ducea la un mare consum de bani și timp. Populația era măcinată în sterile lupte avocățești. Era dat și un exemplu. Un țăran a reușit să taie echivalentul a două clăi de grâu din terenul vecinului, recoltele fiind identice și nu exista un hotar între proprietăți. A fost dat în judecată sub acuzația de furt în 8 mai 1941 și au urmat 18 ședințe de judecată pentru a se ajunge la concluzia că n-a existat intenția de furt, conform cu articolul 524 C. P. Procesul s-a încheiat tocmai la 4 octombrie 1943. Chiar dacă era definit drept un dictator militar, Antonescu a propus introducerea unui sistem de constatare amiabilă în prezența unor autorități locale. Trebuia să fie rezolvat totul pe loc, adică prin intervenția reprezentanților primarilor și ai Jandarmeriei. Judecătorii urmau să fie obligați să rezolve repede cazurile rămase. Chiar s-a propus ca un proces să nu dureze mai mult de un an. Sistemul s-a opus tacit și aspectele militare au amânat punerea în practică a unor astfel de idei.
Timpul a trecut, dictatorul a fost arestat și executat de către comuniști, dar sistemul a rămas la fel. A căzut și comunismul și justiția se desfășoară tot după vechile șabloane. Se consumă prea mult timp pentru fapte de nimic, dar sistemul trebuie să dezvolte cazurile astfel încât instanțele să funcționeze la o capacitate maximă.
Sursă imagine: Pexels
