"... o moară în hotarul Piteștilor" este fraza care atestă existența orașului Pitești, atunci doar un târg, în ziua de 20 mai 1388, frază prin care voievodul Mircea cel Bătrân oferea Mănăstirii Cozia o moară. Regiunile din jurul localității și ale râului Argeș se pare că au fost locuite încă din Antichitate, numele râului venind de la Argessos, termen dac ce însemna probabil "strălucitor", și tot de aici au preluat numele triburile ce locuiau pe malurile sale, argessenii. În plus, în perioada romană a existat un castru militar în apropierea localității Albota.
Atestarea de pe 20 mai 1388 înseamnă că orașul era unul dintre cele mai vechi târguri din Țara Românească și una dintre cele mai vechi așezări din istoria țării. Poate chiar prea veche, originea numelui pierzându-se din păcate. Filologul Iorgu Iordan considera că își are rădăcina în termenul Pitea de la pită, iar Aurelian Sacerdoteanu afirma că numele Pit trebuie să fie vechi având în vedere că i s-a pierdut sensul.
Vechimea așezării se poate înțelege prin locația sa relativ importantă pentru comerț, fiind un punct de răscruce între sudul țării și Ardeal. De la un târg aflat în drum spre Câmpulung, pe 1 aprilie 1510, într-o carte a lui Vlăduț, Piteștiul este atestat ca și oraș, iar de atunci a continuat să se dezvolte. Din alte documente și scrieri putem afla detalii despre cum era organizat orașul, condus de un județ și 12 pârgari, numărul de locuințe și populația (200 de case și aproape 1000 de locuitori la mijlocul sec. XVII-lea), familiile de boieri precum Goleștii sau Cantacuzinii ce dețineau proprietăți în oraș, sau despre Biserica Domnească Sfântul Gheorghe, construită în 1656, care se află astăzi în centrul Piteștiului și care a fost prima compoziţie supraetajată pe coloane de cărămidă din Ţara Românească. Alt moment importante ce trebuie amintit este vizita prin Pitești a călătorului Paul de Alep, dar și găzduirea regelui Carol al XII-lea al Suediei de către Ștefan Cantacuzino în 1714.
Din păcate, orașul a trecut și prin momente negre în istoria sa, precum cutremurul de pe 26 octombrie 1802, care a distrus Biserica Sfântul Nicolae. Biserica a fost reconstruită, dar în 1848, la 18 august, un incendiu izbucnește în Pitești, afectând biserica împreună cu alte 2 biserici și 3 mahalale. Alt moment nefericit a fost seria de bombardamente din timpul celui de Al Doilea Război Mondial.
Secolul XX a văzut industrializarea orașului, localitatea devenind o importantă platformă industrială în timpului regimului comunist, ajungând să "înghită" localități periferice precum Găvana sau Prundu. Tot în timpul regimului comunist, a început să se desfășoare în oraș Simfonia Lalelelor. În 1968 Piteștiul devine municipiu a reînființatului județ Argeș, iar în 1978, cu ocazia împlinirii a zece ani, Consiliul Popular al Piteștiului a hotărât să organizeze între 6 și 9 mai o expoziție de flori și aranjamente florale, iar de atunci evenimentul avea să devină o parte integrală a culturii orașului, o lalea ajungând și pe stema sa.
Simfonia lalelelor a continuat să fie sărbătorită an de an. Între timp, din păcate Piteștiul, ca și restul orașelor din țară, a trecut printr-o perioadă de instabilitate după căderea regimului comunist, localitatea de pe malul Argeșului pierzându-și statutul de mare centrul industrial. Numărând astăzi aproape 150.000 de suflete, putem spune că orașul a urmat cursul firesc al țării, trecând prin perioade tulburi imediat după revoluție și văzând tranziția la o economie capitalistă, de la fabrici închise la servicii, cât și încercarea de a prelua și adapta modelele și ideile occidentale.
Surse
Pitești - Wikipedia, accesat la 20.05.2023
Istoricul Primăriei - Primăria Municipiului Pitești, accesat la 20.05.2023
Atestarea documentară a Piteştiului (20 mai 1388) | Universitatea din Pitești, accesat la 20.05.2023
Sursă imagine: Biserica Sf. Nicolae Piteşti, domeniu public
