Ziua de 22 iunie 1941 este poate cea mai plină de controverse în legătură cu evoluția evenimentelor militare. Se știe că trupele germane au început un adevărat Blitzkrieg și au fost oprite abia la periferiile orașelor Leningrad și Moscova. Chiar dacă Armata Roșie se agăța cu disperare de orașele considerate strategice, precum Kiev sau Odessa, dezastrele militare se adunau în actele lui Stalin. S-a ajuns să se propună chiar evacuarea capitalei lagărului socialist, dar Stalin a decis să rămână și să plece doar ceea ce era important pentru creșterea livrărilor de armament.
Istoricii au încercat să explice ceea ce s-a întâmplat prin faptul că germanii au atacat prin surprindere. Apoi s-a explicat că Stalin a fost de vină deoarece n-a trimis suficiente forțe în vest și nici industria n-a produs suficient armament modern și greu. S-a mai zis că au fost făcute prea multe epurări în armată și astfel pregătirea lăsa de dorit în raport cu militarii germani ce ar fi avut aproape doi ani de lupte. În plus, Iosif Stalin n-a vrut să treacă trupele în stare de luptă deoarece avea încredere în cuvântul lui Hitler și în celebrul Pact Molotov-Ribbentrop din 23 august 1939. Autoritățile din cele două state totalitare semnaseră mai multe documente și colaborarea funcționase bine, cu unele nemulțumiri de ambele părți.
Cauza pentru care frontul s-a prăbușit în iunie 1941 a fost alta și este descrisă pe ocolite de mareșalul I.H.Bagramian. acesta a povestit în cartea de memorii că s-a primit la 17 iunie un ordin privind deplasarea de trupe spre vest în cel mai mare secret. Comandantul Corpului 55 armată a sunat să ceară lămuriri în legătură cu soarta trupelor din subordine. Trimisese pentru instrucție subunități de infanterie, probabil companii, pentru transformarea în parașutiști. Erau pe picior de plecare și trei batalioane întregi. Conducerea de la Kiev a cerut întoarcerea efectivelor la rolul inițial. Ordinul se execută în orice armată, dar există o inerție din cauza timpului și a distanțelor. Batalioanele au pierdut timpul cu pregătirile de plecare spre taberele de antrenament și subunitățile expediate anterior n-au mai ajuns la bază.
Mareșalul sovietic a amintit în câteva rânduri despre această poveste și a trecut mai departe cu depănarea amintirilor despre pregătirile militare și apoi cu luptele din cursul anului 1941. N-a insistat, dar un militar profesionist înțelege imediat ceea ce se întâmpla în Armata Roșie. Existau brigăzi aeropurtate formate din luptători experimentați, care aveau sute de salturi din avion. Echipamentul și armamentul erau considerate potrivite pentru misiunile de asalt. Pregătiri intense au fost făcute după 1930 în toate regiunile sovietice în care existau baze speciale, dar Stalin a considerat că este prea puțin și că pot fi folosite și trupele obișnuite în misiuni de desant. Au fost luate din regimentele din vest subunități și au fost trimise spre centrele de instrucție. Se pregătea trecerea la batalioane întregi, unitate militară ce putea să aibă spre o mie de oameni.
Măsurile luate de conducerea de la Moscova au contribuit la o reducere a efectivelor disponibile și la dezorientarea comandanților, cei ce se pregăteau pentru anumite misiuni și apoi au fost obligați la altele complet diferite. Totuși, informația venită din partea unui ofițer renumit pentru meticulozitate și pregătire vine să confirme o teorie ce poate să pară din domeniul conspirației: Armata Roșie nu se pregătea de apărare. Forțele de desant sunt deosebit de costisitoare și numai marile puteri își pot permite să țină active efective numeroase. Iosif Stalin a cerut să fie formate trupe de infanterie obișnuită pentru desant și câteva salturi ar fi fost suficiente pentru ceea ce se plănuia. Liderul de la Kremlin plănuia să execute o lovitură prin surprindere împotriva Wehrmachtului și valurile de avioane ar fi distrus la sol aviația inamică pentru a avea un cer senin. Apoi orice mijloc de zbor ar fi fost util pentru deplasarea de subunități adânc în teritoriul inamic. Bombardierele TB-3 puteau să transporte militari în fuzelaj, dar exista și soluția amplasării acestora pe aripile late. Cum producția fusese de 819 exemplare, potențialul de transport era unul deosebit.
Dacă respectivele companii ar fi fost trimise spre granița cu Germania, ar fi avut timp să ajungă mult în vest și să realizeze centre de rezistență. Batalioanele ar fi putut să asigure acoperirea a kilometri întregi de front și germanii nici n-ar fi bănuit că sunt poziții fortificate. Terenul era propice apărării prin păduri, mlaștini și munți spre sud. Tancurile naziste au putut să înainteze rapid pentru că diviziile sovietice aveau numai planuri ofensive în spatele trupelor din primul eșalon.
Sursă imagine: Wikimedia Commons
