donald trump ținând discurs

Trump sau scurt tratat despre salvarea rușilor din ghearele Kremlinului

Ionel-Claudiu Dumitrescu | 27 Aprilie 2025 | Nr. 1124

Președintele american, evident o persoană în vârstă și ancorată în cel mai îndepărtat trecut, vrea să facă o faptă bună și să încheie un tratat de pace pe frontul din Ucraina în vederea realizării de afaceri cu ambii beligeranți. Cum nu este în stare să facă presiuni asupra Moscovei și nici n-are curaj, s-a repezit ca o pasăre de pradă asupra statului atacat, mai ușor de convins și de umilit în concepția celui care este un fel de copil dornic să se facă mare prin ceva.

Ironia sorții este că poporul rus are milă de la Washington și nu de la propriul președinte, cel care vrea cu orice preț să facă Rusia mare și să obțină iluzia de slavă. Pasionații de la Mediazona au făcut noi cercetări și au ajuns la concluzia că pe frontul estic au pierit in mod sigur 104.759 de militari din trupele ruse, 339 dintre aceștia fiind străini năimiți sau păcăliți cu tot felul de promisiuni. Estimarea era valabilă la 24 aprilie 2025.

Datele obținute în urma studierii imaginilor din spațiul virtual au dus la bilanțuri din ce în ce mai cutremurătoare, dar birocrații din posturile înalte nu sunt îngrijorați de ceea ce se întâmplă pe vastele teritorii. Sunt recrutați noi militari pentru a se merge înainte în vederea atingerii obiectivului stabilit de conducere. Aceeași politică de exterminare a bărbaților din regiunile periferice este dusă cu încăpățânare și se consideră că mor de preferat minoritarii și nu locuitorii ruși.

Cangrena morții bărbaților în putere continuă începând din Ciukotka și deja sunt 109 victime identificate într-o regiune unde poate fi un locuitor la peste 15 km². Magadan, ținutul învecinat, a rămas fără 168 de suflete. Nu pare mult, dar este un pământ înghețat și sterp, puțin propice vieții. Se zice că este plin de resurse ale subsolului. Au fost împinse spre linia frontului trupe de infanterie marină de la Oceanul Pacific și au dispărut 935 de bărbați provenind din Sahalin. A fost slăbit și zidul împotriva Chinei, inamicul tradițional din regiune, și de pe la Vladivostok au căzut la datorie 1.821 de militari. Brigada 155 infanterie marină a fost mereu trimisă în focarul luptelor terestre și a trebuit să fie completată de câteva ori. Frontiera sudică a Federației Ruse se prăbușește demografic și nu se mai poate închega în viitor o armată eficientă în raport cu distanțele din regiune. Tuva a dat un tribut de 1.054 de suflete și Celiabinsk a ajuns la 3.181 de persoane dispărute pe vecie. Întreaga parte asiatică a vastei federații cunoaște o depopulare în masă.

Au fost făcute recrutări în ținuturile înghețate, dar trupele strânse n-au fost suficiente și au mai avut și efectivele rărite. Comandanții ruși au fost obligați să aducă războiul mai aproape de centrele vitale ale imperiului ideologic, cel ce este declarat urmașul Uniunii Sovietice. Bașchiria rămâne în continuare conducătoare în sinistrul clasament al mortalității cu 4.759 de victime și urmează Tatarstan cu 4.612 cazuri. Erau provincii pline de resurse și care aveau nevoie de mai multă forță de muncă și nu de înmormântări.

Cum n-a fost declarat oficial război, conducerea de la Moscova a trebuit să strângă bărbați de pe unde a putut și a început să dărâme zidul vestic, cel dinspre NATO. Au fost pierduți 687 din Pskov și 975 din Oblastul Leningrad, cel care ar fi oferit și forță de muncă ieftină pentru uriașul Sankt Petersburg. Centrul economic este acum în mijlocul unui deșert din moment ce Karelia a rămas fără alți 719 luptători. Este ținutul ce se află lângă Finlanda și ar fi trebuit să păstreze rezerve umane pentru orice eventualitate. Au fost găsiți și-n marele oraș 1.003 recruți pentru umplerea mormintelor. A trebuit să se facă apel chiar la forțele din enclava Kaliningrad și au dispărut 886 de bărbați în uniformă. Puțini pentru un război, dar mulți pentru o operațiune specială.

Recrutorii au fost obligați să distrugă și familiile din inima și creierul Rusiei în vederea formării de batalioane pentru acoperirea lungului front ce devine un fel de gaură neagră ce absoarbe resursele umane ale vastului imperiu. Regiunea Moscova este bine populată și cei 2.978 de decedați nu impresionează la o primă vedere. Chiar se poate scrie că s-a mai rezolvat din problema spațiului locativ și a locurilor de muncă. Au pierit informaticieni și funcționari bancari, deci posturi bine plătite și pentru care oricând se vor bate clienți. Se adaugă alți 1.263 de locuitori chiar din capitală, nesemnificativ pentru dictatorul ce circulă cu mașina blindată pe străzile libere. Marea politică nu se face ținând cont de detalii. Cam așa gândesc politicienii, cei ce sunt persoane șterse la origini și care, întâmplător, ajung în posturi înalte și atunci se consideră valori unice și cu puteri paranormale.

Decesele înregistrate până la 24 aprilie 2025 sunt numai cele ce pot fi probate și vechi de cel puțin o săptămână. Ostilitățile au continuat și infanteria rusă se topește, ceea ce înseamnă că statul trebuie să caute carne de tun. Autoritățile ucrainene au dus prin aprilie o tactică de lovire cu muniție inteligentă a adăposturilor pentru ofițeri, ceea ce înseamnă că s-au înmulțit pierderile în corpul de comandă. Este posibil să se fi produs o degradare a calității comandanților în urma dispariției celor ce mirosiseră praful de pușcă. Informațiile disponibile indică în continuare pierderi reduse în regiuni destul de bine populate, ceea ce indică o lipsă a posibilităților de documentare. Cecenia a ajuns numai la 336 de decese, dar Daghestanul vecin a atins cota 1.421. Este o regiune cu bărbați fanatizați de religie și crescuți în zone mai înalte, ceea ce înseamnă că rezistă la efort. Pare că regimul de la Moscova tine la trupele lui Kadîrov ca la niște detașamente de baraj de pe timpul lui Stalin.

Dictatorul de la Kremlin a vrut să facă Rusia mare, dar a ajuns s-o micșoreze din punct de vedere demografic prin spargerea familiilor și uciderea tinerilor. Vârsta se află mai greu, dar se știe în mod sigur că au intrat în morminte 2.472 de tineri sub 20 de ani. Se adaugă alți 5.948 între 21 si 23 de ani. Cel mai greu tribut a fost dat de bărbații cu vârste între 33 și 35 de ani și au fost înregistrați deja 10.314. Sunt numai date parțiale și societatea rusă, un mozaic etnic, este sub o grea presiune demografică pentru a menține armata și structura localităților la dimensiunile actuale. Chiar dacă sunt obținute noi teritorii, cucerirea nu ajută cu ceva așezările cu populația rărită. Decăderea este accelerată. Războiul trebuie încheiat dacă nu se dorește prăbușirea colosului ce este deosebit de sensibil la uzură demografică și economică. Sunt cunoscute cazurile din 1905, 1917 și 1991.

Rusia devine în fiecare zi mai mică din punct de vedere demografic în mod normal și războiul ajută la accelerarea procesului. Liderul de la Kremlin nu s-a așteptat să întâmpine o rezistență înverșunată și să piardă tocmai floarea populației masculine și s-a făcut apel la deținuți ca pe timpul lui Stalin, oamenii din închisori fiind material consumabil. Kremlinul nu are vreo legătură cu fericirea locuitorilor și cu pacea, lupte grele fiind în zona de graniță de la Sumi în 26 aprilie 2025.

Sursă imagine: Flickr