Conducerea de la Kiev a tot amenințat partea rusă ca va lansa o contraofensivă de amploare pentru eliberarea teritoriilor pierdute în urma agresiunii din 2022 și chiar a celor controlate de rebelii stimulați de Moscova. Promisiunile au fost frumoase, dar pe teren au fost obținute câștiguri limitate, câteva sate fiind pentru observatorii străini un semn că acțiunea militară s-a cam împotmolit. Analiștii de birou vor rezultate și sânge cam în stilul gladiatorilor de odinioară din arenele impresionante prin dimensiuni și prin mulțimile îmbătate de cruzimea indusă de colectivitatea numeroasă.
Autoritățile de la Kiev anunță înaintări modeste în mai multe sectoare de front, dar câștigurile de teren se limitează la cel mult doi kilometri pe zi. Este ceva nesemnificativ în ochii celor ce stau în fotolii și privesc monitoare luminoase și prietenoase. Altceva este când ești în luptă și din toate părțile te pândesc ochi plini de ură. Totuși, armata ucraineană reușește minuni de vitejie din moment ce inamicul folosește în luptele terestre regimente de desantiști, cele mai antrenate trupe de care dispune Moscova. Au fost mereu un vârf de lance ce ar fi trebuit să deschidă drumul tancurilor și infanteriei.
Înaintarea lentă poate să fie un pericol pentru apărători pentru că nu se știe ce unitate poate să cedeze și apoi moralul luptătorilor să se prăbușească în mod catastrofal. Acesta este ritmul de înaintare în teren amenajat genistic din timp. Diviziile britanice au reușit în Artois în primăvara anului 1917 să înainteze în medie cu 200 m pe zi. Saltul brusc din 31 iulie 1917 a adus o împingere a liniilor germane cu 4 km. Tancurile au iuțit ritmul la Cambrai doar până la 2 km pe zi în condițiile în care armamentul antitanc inamic era rudimentar. Asaltul românesc de la Mărăști a avut mai mult succes și s-a atins un record de 5 km pe zi.
Sovieticii au ales să se apere cu înverșunare la Stalingrad și Kursk, comandamentul german nereușind să spargă fortificațiile de campanie. Au fost oferite lecții și de către germani lângă Leningrad și la Rjevsk. Apărarea pe linii succesive implică folosirea masivă a artileriei pentru neutralizarea obiectivelor vizibile și infanteria trebuie să nimicească prin foc apropiat inamicul ascuns în tranșee. Dacă se reușește provocarea de pierderi grele unui inamic măcinat permanent, este posibil ca ritmul asaltului să crească. Problema este că asaltatorii trebuie să se ferească de aviație și de lansatoarele multiple de rachete.
Un succes deosebit poate să vină de la acțiuni indirecte. Forțele ucrainene înaintează lent la sud și nord de Bahmut și este posibil ca la un moment dat să se producă o retragere rapidă sau, mai grav, să se producă o încercuire a trupelor prea avansate. Se pare că terenul din regiunea orașul mărturisit este dominat de dealuri ce se află sub control ucrainean.
Un alt factor de luat în seamă este efectivul trupelor rusești aflate în Ucraina. Acesta este destul de redus în raport cu lungimea frontului și se pare că infanteria a suferit pierderi deosebite în timpul ofensivelor. Există și multă parte tehnică, mai puțin utilă pentru acoperirea pozițiilor fortificate. Dacă nu sunt aduse noi efective este posibilă o rarefiere a militarilor aflați în prea multe fortificații. Chiar dacă apărarea implică mai puțini luptători, nu se știe niciodată ce manevre pregătesc adversarii și ce poate să iasă din ceață sau din întuneric. Sunt multe fisuri în dispozitiv și se pare că acum se practică înmuierea digului pentru ca apoi să se reverse torentul.
Surpriza este esența războiului.
Sursă imagine: Pixabay de Wilfried Pohnke
